EXCLUSIV| Testarea antidrog în școli, o mare nebuloasă. Directoare: „Testăm, că din urină, că din sânge, dar ce se întâmplă a doua zi?”

EXCLUSIV| Testarea antidrog în școli, o mare nebuloasă. Directoare: Testăm, că din urină, că din sânge, dar ce se întâmplă a doua zi?
Publicat: 10/09/2023, 08:30

Andreia Bodea, directoarea colegiului Național ”I.L. Caragiale”, a explicat pentru Gândul de ce nu crede în eficiența testelor antidrog, mai ales în condițiile în care lucrurile sunt făcute pe repede înainte și pompieristic, mai ales atunci când ne lovește câte-o tragedie. Interlocutoarea Gândul punctează că luni, 11 septembrie, este începutul anului școlar, dar și ziua în care părinții, dar și elevii, așteaptă informații certe în legătură cu testarea antidrog, anunțată cu mare emfază de către autorități.

Directoarea de la „I.L. Caragiale” pledează, în schimb, pentru introducerea unei discipline – despre care spune că trebuie să fie foarte bine gândită –  și care să acopere, cu o documentare temeinică și cu specialiști  pe măsură – toate aceste probleme de sănătate, dar și de viață de care se lovesc tinerii.

„În această țară, trebuie să se întâmple o nenorocire ca să conștientizăm că avem o problemă”

„Pentru noi, însemnând, colegii mei, profesorii, părinții și elevii este o nebuloasă. Nu știu ce se va decide, când se va decide. Părerile părinților și ale elevilor evident că sunt împărțite, dar în orice caz ceea ce este sigur este faptul că luni, 11 septembrie, eu nu știu ce le voi spune.

Ședințele cu părinții, mai ales pentru clasele a IX-a și clasa a V-a, vor fi în prima săptămână de școală și vor dori să știe ce s-a hotărât, pentru că se uită sigur și la televizor, dar așteaptă o clarificare de la singura interfață la care ei au acces și anume de la director. Iar eu în acest moment nu am ce să le spun decât că așteptăm.

Ca de obicei, în această țară, trebuie să se întâmple o nenorocire ca să conștientizăm că avem o problemă, deși este o problemă pe care oamenii din învățământ și chiar și unii părinți au semnalat-o de ani de zile. Și acum trebuie făcută repede, pompieristic, sistemul românesc pe repede înainte să facem ceva.”

„Lucrurile sunt mult prea serioase ca să facem ceva așa repede”

Andreia Bodea, directoarea colegiului Național ”I.L. Caragiale” susține că – și în condițiile în care și-ar găsi aplicabilitatea propunerea legată de testarea antidrog – iar părinții și elevii ar fi de acord – nu se cunoaște următorul pas și nimeni nu știe cum se va proceda mai departe în cazul în care un copil este depistat pozitiv.

„Și eu pun această întrebare: pasul următor care este? Testăm – că din urină, că din sânge, dar ce se întâmplă a doua zi? Să spunem că, elevul în cazuă, iese pozitiv la niște substanțe. Cu discreția respectivă cu tot, poate unii părinți nici nu vor vrea să-mi spună. Și dacă-mi spun, eu ce fac cu această informație? Nimic. Ce fac ei cu acestă informație? Unde-și duc copilul?

Luăm un părinte de bună-credință. I-a fost testat copilul și a ieșit pozitiv. Ei ce fac a doua zi? Nimeni nu le spune lucrurile astea. Cât despre prevenție, nu poți să faci prevenție cu câte-o discuție pe lună, cu câte un reprezentant al Agenției Antidrog. Aici trebuia introdusă – și încă nu este târziu – o disciplină, dar gândită foarte bine și care să acopere toate aceste probleme de sănătate, inclusiv cea mentală, de sarcini nedorite, de prim-ajutor, de efectul drogurilor asupra creierului acestor copii. Există documentare și se putea face o disciplină foarte interesată.

Cu testarea îmi este teamă că nu vom face mare lucru, vom avea doar niște statistici care ne vor speria, asta în cazul în care vor accepta sa se testeze. Și mai departe ce se întâmple? Lăsăm lucrurile în coadă de pește. Este o problemă care s-a agravat în România în ultimii zece ani și noi am tot spus. La lucruri grave, trebuie măsuri rapide și bine gândite. Cât de bine intenționat ar fi un om, este prea puțin. Pasăm o pisică din stânga-n draepta, de la un minister la altul, se răzgândesc de la o zi la alta.”

„În România și în educația de la noi, cum apari cu o regulă de bun simț sare toată lumea”

Referitor la începutul de an școlar, sub „umbrela” unor noi legi ale Educației, interlocutoarea Gândul susține că „semne bune anul nu prea are”, în condițiile în care, în loc să se clarifice lucrurile, ele se modifică și se schimbă de la o zi la alta.

Directoarea colegiului I.L.Caragiale consideră că în „ograda” educației din România toată lumea își dă cu presupusul și că, atâta vreme cât se va întâmpla acest lucru, nu vor exista transformări notabile.

„Mie nu mi se pare că are semne bune anul, având în vedere că abia avem o lege care este bebeluș și deja o modificăm în fiecare zi. Uitați-vă numai în zona burselor școlare câte discuții, câte modificări. În loc să începem în sfârșit cu o clarificare, începem tot într-o nebuloasă. Am zis că avem o lege bună, proastă – proastă din punctul meu de vedere – incompletă, făcută negândit, văd că am rămas cu modulele. A existat vreun studiu, vreun feedback la module?  Mergem în continuare cu module.

Sigur, eu păstrez întotdeauna în suflet un fir de speranță, pentru că asta îmi este meseria, dar în ce și în cine să-mi pun speranța? Putințele mele sunt limitate, regulamentale școlare sunt din ce în ce mai permisive. Nu se cere – vorbesc aici despre profesorii buni, de meserie, că, din păcate, sunt și alții – să facem niște minuni cu mâinile goale. Suntem trimiși să strângem o recoltă fără niciun fel de instrument, fără nimic.

Afară există totuși niște reguli. În România și în educația de la noi, cum apari cu o regulă de bun simț – nu vorbesc cu ceva disctominatoriu – sare toată lumea. Câtă vreme vom întreba pe toată lumea, toți își vor da cu presupusul. Este pre-an electoral, părerea mea este că toate deciziile care se vor lua în învățământ vor fi în această direcție”, a conchis Andreia Bodea, directoarea colegiului Național ”I.L. Caragiale.”

„Este un subiect sensibil, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să îl facem.”

La rândul său, Alexandru Rafila, Ministrul Sănătăţii, consideră că testarea antidrog a elevilor ar trebuie să se facă, dar numai după ce totul este „foarte bine documentat”, din punct de vedere tehnic şi după ce se va vedea care sunt condiţiile în care se va desfăşura.

De asemenea, ministrul susține că părinții trebuie să fie informați, iar testarea ar trebui să fie doar cu acordul acestora, fie la solicitarea lor directă, fie la cererea conducerii școlilor, atunci când cadrele didactice observă un tip de comportament care ar putea să fie generat de consumul de substanțe psihoactive.

Oficialul a spus că există teste rapide „orientative” care se fac din urină sau salivă şi teste de confirmare din sânge care pot fi făcute în laborator.

„Trebuie foarte bine pregătit printr-o campanie de informare a părinţilor în primul rând. Din punct de vedere tehnic există posibilitatea unor teste rapide care se pot face fie din urină, fie din salivă, iar aceste teste rapide, care sunt orientative în cazul de pozitivitate, trebuie confirmate printr-un test de laborator care se face prin prelevare de sânge de la persoana respectivă care a avut un test pozitiv.

Având în vedere că discutăm despre copii şi adolescenţi, trebuie foarte mare grijă, iar testarea nu trebuie făcută decât cu acordul părinţilor în două situaţii: fie la solicitarea directă, expresă a părinţilor, fie în cazul în care reprezentanţii unităţii şcolare, cadrele didactice observă un anumit tip de comportament care ar putea să fie generat să spunem de consumul de substanţe psihoactive, atunci pot solicita acest lucru”, a explicat Rafila pentru agerpres.ro.

„Trebuie să venim cu un pachet de măsuri, nu doar cu o singură măsură”

Totodată, ministrul este de părere că, în cazul în care un test de confirmare iese pozitiv, este necesar un pachet de măsuri pe care să le ia unitatea de învăţământ, precum consilierea psihologică, evitarea discriminării sau a stigmatizării.

„Toată lumea vorbeşte despre testare. Testarea poate să fie una dintre măsuri. În plus, există şi partea cealaltă, care trebuie să ţină cont de reducerea posibilităţii ca drogurile să pătrundă în şcoli. Cred că aici avem o responsabilitate cu toţii, atât Ministerul Educaţiei, cât şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

În general, noi ca societate trebuie să respingem foarte clar acest fenomen care duce la tentaţii pentru copii sau adolescenţi, la răspândirea acestui flagel şi lucrul acest are consecinţe pe termen mediu şi lung asupra dezvoltării tinerei generaţii”, a susţinut Alexandru Rafila.

Doi tineri, uciși de un șofer drogat, în stațiunea 2 Mai

Doi tineri au murit şi alţi trei au fost răniţi după ce Vlad Pascu, în vârstă de 19 ani, i-a lovit cu maşina, în timp ce mergeau pe marginea drumului dintre localitățile 2 Mai și Vama Veche. El s-a urcat la volan după ce consumase mai multe tipuri de droguri.

Anterior, tânărul fusese oprit de poliţiști, în maşina sa fiind găsite substanţe psihoactive, însă el a fost testat doar pentru consum de alcool, fiind lăsat să plece cu aproximativ o oră înainte de producerea accidentului.

Canabisul, unul dintre cele mai consumate droguri în România

Directorul Agenției Naționale Antidrog, Ramona Dabija, a vorbit, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, despre mirajul substanțelor psihoactive, inventivitatea traficanților și drogurile legale, precum canabinoizii, efectele neștiute ale acestora și alertele date în legătură cu unele dintre aceste substanțe legale.

  • Canabisul continuă să fie unul dintre cele mai consumate droguri în România, atât de populația generală (locul 2 în clasamentul celor mai consumate droguri ilicite din România, după noile substanțe psihoactive), cât şi de elevi, potrivit datelor din ultimul raport al Agenției Naționale Antidrog, care cuprinde datele din 2021.
  • În privința urgențelor medicale determinate de consumul de droguri, au fost înregistrate 1.742 de cazuri, în care a fost semnalat consumul cel puțin al unui drog ilicit. Canabisul și noile substanțe psihoactive sunt raportate, în procente similare (27,5% pentru canabis și 26,8% pentru NSP), în peste jumătate dintre cazurile de urgențe pentru care s-a raportat consum exclusiv de droguri ilicite.
  • Consumul de medicamente a fost raportat în 23,8% dintre cazurile de urgență înregistrate. Opiaceele au fost raportate în 7% dintre cazuri, iar consumul de stimulanți a fost menționat în aproximativ 10% dintre cazuri (3,7% cocaină și 6,5% stimulanți, alții decât cocaina).
  • Cele mai multe cazuri de urgență au fost înregistrate pentru persoane tinere, sub 35 de ani (77,1%).
  • Adolescența este perioada cu vulnerabilitatea cea mai mare la inițierea consumului de droguri, cea mai mică vârstă de debut fiind declarată pentru consumul de noi substanțe psihoactive (13 ani).

CITEȘTE ȘI:

ANUNȚ important după tragedia de la 2 mai. Elevii ar putea fi testați antidrog în școli, dacă au comportament specific consumului de droguri

EXCLUSIV | Cum s-a schimbat în pandemie profilul dependentului de droguri. ”Mulți consumă la adăpostul caselor. Poate fi problemă de sănătate publică”

EXCLUSIV VIDEO | De la o primă doză la supradoză. Psihologul Agenției Antidrog: „Sunt foarte mulți tineri care nu au ratat nici o substanță”

EXCLUSIV VIDEO | Consumul de droguri în rândul elevilor, un fenomen scăpat de sub control? Directorul Agenției Antidrog: ”Sunt tot felul de substanțe la îndemâna copiilor, combinații de medicamente care pot crea senzații halucinogene”

EXCLUSIV| Cum văd părinții problema drogurilor în școli. ”Există consum pentru că ofițerii specializați stau într-o zonă de confort, vin doar la pont”

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată